Istoric

Câteva birouri închise de la firma de lactate Campina, planul de a face lucrurile diferit și o doză bună de optimism. Aceasta a constituit baza pentru agenția de detașare HOBIJ la 8 mai 1995. Faptul că deja existau aproximativ 23 de agenții de detașare în Veghel din Brabant (care, de asemenea, nu este prea mare), nu i-a oprit pe fondatorii Han van Horen (HO din HOBIJ) și Peter Bijvelds (BIJ de la HOBIJ). Inițial, s-au concentrat preponderent pe plan local. 

La acea vreme, Han van Horen avea câțiva ani de experiență ca director de personal și șef de resurse umane. De aceea, inițial, accentul a fost pus pe detașare și pe transfer. Se întâmpla să fie lucrători temporari care nu aveau transport propriu? Nicio problemă. Dacă era necesar, Han și Peter îi conduceau către client și înapoi, către casă. O astfel de abordare este specifică atmosferei de lucru de la HOBIJ. S-a păstrat până în ziua de azi: ne place când lucrurile merg strună, dar suntem pregătiți să ne suflecăm mânecile când dăm de obstacole.

PRIMA MUTARE  

În doi ani, primul birou HOBIJ a fost prea mic și a urmat o mutare într-o clădire mai mare. Gama de servicii s-a extins la recrutare și selecție, outplacement, coaching și training, analiză psihologică și consultanță în domeniul resurselor umane. La HOBIJ facem totul. Pe lângă sediul central din Veghel, s-au adăugat filiale în Best, Dongen, Cuijk, Nijmegen, Woerden, Goirle, Schijndel, Uden și Wijchen. 

În 2006, Peter Bijvelds renunță la rolul său din consiliu si management, dorind să își continue cariera în lumea sportului. Drept urmare, Han van Horen va continua ca unic director. Câțiva ani mai târziu, Van Horen preia și portofoliul de acțiuni de la Peter. În 2007, HOBIJ a obținut vânzări de top, iar rezultatele au atins un nivel record. Dar atunci apare criza economică si cel mai mare client al HOBIJ intră în faliment. Iar aceasta a reprezentat o lovitură semnificativă. Ce a urmat?

UMBRELĂ ÎMPOTRIVA FURTUNII

Care a fost răspunsul HOBIJ după o scurtă perioadă de reflecție? ”Umbrela împotriva furtunii” Acest produs inovator al câtorva studenți din Delft este folosit ca metaforă de grupul de proiect care va lucra la reorientarea în organizare și strategie. S-a hotărât să ne întoarcem la origini, la ceea ce HOBIJ a fost bun de la început: angajarea temporară și detașarea. Aproape toate celelalte activități au fost închise, iar accentul recrutării a fost mutat către alte țări din Uniunea Europeană. Expații dornici să înceapă în sectoarele alimentare, tehnologie și logistică sunt aduși de către HOBIJ în contact cu firme olandeze care caută acest tip de angajați. 

NOUA DIRECȚIE

Recrutarea internațională a făcut parte din activitățile HOBIJ încă de la început (1998), dar la scară mai mică. Însă, începând cu 2008, a deveni specialiști în forță de muncă europeană devine noul obiectiv. Acest lucru a necesitat, de asemenea, un nou mod de lucru pentru HOBIJ. Numărul de birouri din Țările de Jos se reduce la câteva birouri regionale. Dar, se adaugă filiale în Polonia, Letonia, Lituania și Ungaria. 

În 2009 ne mutăm la un nou sediu in Veghel, fostul sediu al ABN-AMRO. O clădire în care Han venea aproape în fiecare zi pe când era băiețel, deoarece tatăl său a lucrat în această clădire ani de zile. Și se află chiar lângă vechea școală primară a lui Han. Iar aceasta decizie descrie de fapt despre ce este vorba la HOBIJ: creștere. Never Stop Growing este deviza cu care HOBIJ gândește și acționează. Dezvoltare. Nu neapărat pentru a deveni cel mai mare, ci pentru a continua să te dezvolți, să aprofundezi, să te perfecționezi. 

Și asta se dovedește a fi un motto care funcționează, la propriu. Azi avem 3000 de muncitori din toate părțile Europei care lucrează pentru clienții noștri. HOBIJ crește exploziv. Si creșterea este, din punctul nostru de vedere, obiectivul principal in viată, atât pentru lucrătorii noștri flexibili, clienții noștri, cât și pentru HOBIJ.